Noutăți

Cazul bebeluşilor modificaţi genetic: China ordonă deschiderea unei anchete

China a ordonat deschiderea unei anchete pentru a verifica afirmaţiile unui om de ştiinţă chinez care a anunţat că a creat primii bebeluşi modificaţi genetic din lume, un act descris de numeroşi cercetători drept ”o nebunie”, informează AFP, citată de Agerpres

He Jiankui, profesor la o universitate din Shenzhen, în sudul Chinei, a anunţat într-un videoclip difuzat luni pe platforma YouTube naşterea “în urmă cu câteva săptămâni” a două gemene al căror ADN a fost modificat pentru ca acestea să nu poată fi infectate cu HIV. El afirmă că a aplicat o tehnică de “chirurgie” a genelor asupra ovulelor fertilizate folosind proteina CRISP/Cas9 pentru a preveni o potenţială infectare cu HIV. Savantul chinez nu a publicat deocamdată un articol despre această procedură extrem de controversată.

He Jiankui, profesor la Universitatea sudică de ştiinţă şi tehnologie din Shenzhen, susţine că acea intervenţie asupra genelor a avut succes şi că “nicio genă nu a fost modificată cu excepţia aceleia care previne infecţia cu HIV”. Identităţile părinţilor şi celor două fetiţe nu au fost dezvăluite. Însă cercetătorul asiatic a spus că tatăl celor două fete este seropozitiv şi a dorit ca fiicele lui să nu sufere din cauza discriminărilor la care sunt supuse persoanele infectate cu HIV.

Anunţul lui Jiankui a stârnit un val de critici în comunitatea ştiinţifică internaţională, inclusiv în cadrul instituţiei cercetătorului, Universitatea sudică de ştiinţă şi tehnologie, care l-a condamnat şi s-a declarat profund şocată de afirmaţiile cercetătorului. “Am solicitat autorităţilor sanitare din provincia Guangdong să deschidă imediat o anchetă amănunţită pentru a stabili faptele”, a declarat luni seara Comisia Naţională de Sănătate, adăugând că “acordă o mare importanţă” cazului.

Gemenele, denumite “Lulu” şi “Nana”, s-au născut în urma fertilizării in vitro, din embrioni modificaţi înainte de implantarea lor în uterul mamei. Această auto-proclamată premieră medicală nu a fost verificată independent, deoarece rezultatele echipei chineze nu au fost publicate într-o publicaţie ştiinţifică. Peste 100 de oameni de ştiinţă chinezi, în special biologi şi medici, au condamnat într-un comunicat anunţul lui Jiankui, pe care l-au catalogat drept o “nebunie” care dă “o mare lovitură reputaţiei globale şi dezvoltării cercetării biomedicale în China”. (Știre AGERPRES)


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii