Noutăți

Casele de lut din Burkina Faso și ineditele decorațiuni realizate de către membrii tribului Kassena ( galerie foto)

  •  
  •  
  •  

În sudul Burkinei Faso, o țară fără ieșire la mare din Africa de Vest, în apropierea graniței cu Ghana, se află un mic sat circular de aproximativ 1,2 hectare, numit Tiébélé. Acesta este acasă pentru membrii tribului Kassena, una dintre cele mai vechi grupări etnice stabilite pe teritoriul acestui micuț stat african încă din secolul al XV-lea. Tiébélé este cunoscut pentru surprinzătoarele case tradiționale construite din pământ, frumos decorate.

Burkina Faso este o țară săracă, probabil printre cele mai sărace din lume, însă destul de bogată din punct de vedere cultural și tradițional. Decorarea pereților clădirilor este o parte importantă a moștenirii culturale în această zonă a țării. Aceste decorații sunt realizate de femei, ele constituindu-se într-o o practică foarte veche care datează din secolul al XVI-lea. Pereţii exteriori ai tuturor locuinţelor sunt acoperiţi cu diverse desene care înfăţişează figurine geometrice dar şi simboluri speciale inventate de tribul Kassena.

tiebele-9[2] tiebele-8[2] tiebele-7[2] tiebele-6[2]

Locuitorii acestui sătuc au şi un sistem de coduri special inventat pentru a desemna ierarhia fiecărui locuitor al comunităţii. Spre exemplu, locuinţa şefului tribului african poate fi cu uşurinţă găsită, deoarece aceasta este cea mai bogat decorată clădire, fiind de fapt echivalentul palatului regal pentru cei din tribul Kassena.

După terminarea unei construcții, femeile decorează pereții folosindu-se de noroi colorat și cretă albă. Motivele și simbolurile sunt luate fie din viața de zi cu zi, fie din legendele și credința tribului. După ce decorarea este finalizată, întreaga suprafață este acoperită cu un lac natural realizat din frunze de néré, salcâmul african. Decorarea se face de obicei chiar înainte de sezonul ploios și protejează pereții exteriori de ploaie. Șlefuirea stratului final și lăcuirea cu néré fac ca modelele să reziste la vremea umedă, permițând structurilor să reziste mai mult timp.

tiebele-5[2] tiebele-3[2] tiebele-2[2] tiebele-1[2] tiebele-0[2]

sursa: Handeye Magazine,Unesco, Amusingplanet.com

Traducerea și adaptarea: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii