Noutăți

CĂLIN GEORGESCU, lider al Clubului de la Roma: „România a fost vândută. Statul român nu mai există”

Afirmatii fără precedent făcute în direct la Televiziunea Natională: România nu mai este un stat, ci o corporatie condusă de străini. În ultimii 26 ani, România a pierdut peste UN TRILION de euro, mai mult decât a pierdut de la Ștefan cel Mare până-n ’89.

Zilele acestea sunt pline de discuții despre problemele țării și soluțiile acestea. Aflați în campanie electorală, politicienii promit salarii mai mari, investiții și alocații.

Din păcate, nimeni nu răspunde la întrebarea: „De unde vor fi găsiți banii pentru toate acestea?”. Pentru majoritatea politicienilor aflați în campanie electorală, fericirea poporului pare că se reduce doar la nevoia de umplere a burților.

Deși se luptă pentru votul nostru, niciun politician nu răspunde la întrebarea: „Cine conduce România?”. La această întrebare, dar și la altele, a răspuns Directorul Executiv al Instituției ONU pentru Indicele Global al Sustenabilității, Călin Georgescu. Acesta a elaborat o strategie durabilă pentru România, în 2008, la cererea Guvernului de-atunci, dar proiectul a rămas îngropat.

Invitat la Televiziunea Română, Călin Georgescu, a făcut o analiză rece și tăioasă a realității românești de după 1989. În 26 de ani – a declarat el – România a pierdut, și pot spune asta cu certitudine, peste 1 TRILION de euro. Toate pierderile României, de la Ștefan cel Mare încoace, sunt mai mici decât ce s-a pierdut în acești 26 de ani, România este ca o mină din care se scoate, în fiecare zi, din decembrie 1989 încoace, aur. Și când nu va mai fi aur, mina se va închide. Falimentul este o chestiune de probabilitate matematică pentru România”.

Călin Georgescu a detaliat subiectul, susținând că sclavagismul în lume nu a dispărut, a căpătat doar o altă denumire, și că România este controlată și condusă de străini, care dețin toate pârghiile strategice ale puterii.

„În ultimul ceas, putem avea o vocație. În primul rând este un fenomen global. Ne naștem cu toții din iubire și intrăm într-o mare manipulare, în care nu există democrație, ci doar corectitudine politică. La nivel mondial. Menționez că sclavagismul nu a dispărut. Ci doar e o altă formă. România a ajuns aici pentru că e într-un haos bine calculat. Trăim într-o formă anticulturală, s-a pierdut rușinea. Și s-a pierdut rușinea pentru că lichelele și lacheii de serviciu și-au văzut visul cu ochii: cozile de topor au devenit topoare, după 1989 și au vândut pe mărgele de plastic întreaga țară. România a fost vândută de cei care au preluat puterea în 1989 și apoi și-au dat-o unul altuia timp de 26 de ani.


Au vândut-o cu bună știință, România nu mai deține nimic, nu are economie. România nu este un stat, ci o corporație. Capitalul străin este cel care deține puterea, deține peste 60% din activele țării, peste 50% din profit și, ceea ce este cel mai grav, stăpânește pârghiile strategice, de condus, ale țării: industria de petrol gaze, distribuția de energie…nu ne mai aparține.


Industria ca atare, marile întreprinderi au fost distruse. Privatizarea s-a făcut în dezinteresul României. Cel mai grav e că a fost vândut pământul. Și a fost vândut de cei care sunt astăzi la putere, pe vremea când erau miniștri ai agriculturii. Pădurile, apele, se vând. Totul este de vânzare. Mai puțin sufletul românesc și eu pe asta mă bazez. Sufletul românesc va triumfa”.

Sursă: ActiveNews.ro


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

2 Comments on CĂLIN GEORGESCU, lider al Clubului de la Roma: „România a fost vândută. Statul român nu mai există”

  1. Sustin orice lovitura de stat militara sau de orice lat fel, in urma caruia sa rezulte un regim national-militar-ortodox, care sa scoata imediat Romania din structurile demonice UE si NATO, si care sa dea sentinta capitala concomitent cu confiscarea tuturor bunurilor, pt toate Iudele autohtone care au vandut dupa ’89, tara si neamul romanesc!

  2. Chivoci Mihai // 12 februarie 2019 at 7:02 // Răspunde

    Cu românii care populează din ce in ce mai mult alte tari care prin munca cinstita le asigură un trai decent, cu înstrăinarea tot mai frecventă a terenurilor și resurselor naturale, putem spune din păcate că, dispare și tara dar…și poporul ! Regretabil că străinii fac jocurile la noi in țară, bineînțeles, cu complicități indigene !

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii