Cunoaste lumea

Noutăți

Bugatti complet funcțional realizat din peste 1 milion de piese LEGO

  •  
  •  
  •  

Compania daneză de jucării LEGO a realizat o replică a unui Bugatti Chiron, o mașină în valoarea de 3.000.000 de dolari, în cea mai mare parte din piese lego pentru copii. În total, au fost folosite peste 1 milion de piese, mașina cântărind 3.300 kg. Pentru realizarea mașinii au fost necesare 13.400 de ore de muncă. Planurile au fost începute în iunie 2017, iar construcția a început în martie 2018. Desigur, sunt și câteva componente care n-ar fi putut fi construite din Lego: roțile sunt roți originale de la Bugatti, există un cadru de oțel în interiorul mașinii, o pereche de baterii și câteva angrenaje printate 3D.

„Lunile de dezvoltare și de testare pe circuitul Ehra Lessien din Wolfsburgului, Germania, au fost o muncă titanică, dar acum suntem extrem de mândri de ce am reușit să realizăm”, se arată în comunicatul transmis presei de către compania LEGO.

Autoturismul poate rula cu viteze de până la 20 km/h, cu mult sub potențialul unui Bugatti Chiron real, care ajunge la viteze de 420 km/h. Însă ținând cont că este construit în mare parte din jucării, construcția este cu adevărat uimitoare. Mașina are volan detașabil, uși funcționale, un eleron care se coboară și se ridică printr-o simplă apăsare de buton și un vitezometru funcțional, construit tot din piese Lego Technics.

sursa: https://www.boredpanda.com/life-size-bugatti-chiron-lego/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on Bugatti complet funcțional realizat din peste 1 milion de piese LEGO

  1. 3 mil pentru o prostie.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii