Cunoaste lumea

Noutăți

Austriecii defrișatori de la Schweighofer sunt în corzi. Li s-a retras o licență internațională, lucru care le blochează exportul de lemn din România

  •  
  •  
  •  

Astăzi, 17 februarie 2017, organizația Forest Stewardship Council (FSC) a anunțat că retrage definitiv certificarea pentru lemnul procesat de compania austriacă Schweighofer. În urma acestei decizii, lemnul tăiat ilegal din pădurile României nu va mai fi certificat ca fiind sustenabil și nu va mai putea fi vândut sub marca FSC pe piețele internaționale. FSC a considerat că prelungirea perioadei de probă pentru Schweighofer este inacceptabilă în condițiile de în care compania nu respectă standardele de sustenabilitate.

Decizia de astăzi vine după ce activiști din 3 țări (Germania, România și Austria) au înmânat o petiție semnată de 250.000 de cetățeni directorilor FSC, în 7 februarie, la sediul organizației din Bonn. Comunitatea de-clic a lansat această campanie în decembrie 2016, în momentul în care FSC a plasat compania austriacă într-o perioadă de probă. Petiția adresată Boardului organizației îi cerea acestuia să renunțe la Schweighofer definitiv și să respecte recomandările făcute de Comitetul de Control al FSC. După ce a investigat temeinic activitatea Schweighofer, acest comitet a recomandat încă din decembrie 2016 dezasocierea de “Holzindustrie Schweighofer și de toate companiile controlate de .”

defrisari-1024x576

Compania austriacă Schweighofer a procesat lemn ilegal din pădurile României, la o scară fără precedent. Activitatea proprie de procesare depășește cu mult capacitatea de exploatare legală a lemnului în țara noastră. [4] De-a lungul anilor a creat un monopol eficient, care a înlăturat aproape complet concurența pe piața internă. Ilegalitățile au fost semnalate în repetate rânduri de organizațiile românești și jurnaliști de investigație, făcând totodată obiectul plângerii oficiale realizate de WWF Austria și Germania către FSC.

“Dezasocierea FSC de Schweighofer este o victorie pentru pădurile României și o victorie a zecilor de mii de cetățeni care au semnat petiția, au scris board-ului FSC și au crezut în puterea noastră colectivă. În urma acestei decizii, comunitatea de-clic va continua să ceară insistent magazinelor de bricolaj să renunțe la vânzarea produselor Schweighofer” a declarat Raluca Veștemeanu, campaigner de-clic.

*****

Pentru mai multe informaţii: Raluca Veștemeanu, email: raluca@de-clic.ro, telefon: +40(0)752 362 658

Sursa articolwww.de-clic.ro

NOTA NOASTRĂ: Acest jaf nemilos nu ar fi fost posibil fără nemernicii din România care s-au făcut complici la acesta. Așteptăm investigarea lor de către autoritățile abilitate și tragerea aceastora la răspundere penală!


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

14 Comments on Austriecii defrișatori de la Schweighofer sunt în corzi. Li s-a retras o licență internațională, lucru care le blochează exportul de lemn din România

  1. Mare bucurie, ce să zic!… de parcă nu mai are Europa alți hoți cu care să se ia hoții în cârdășie!…

  2. Felicitari celor de la de-clic,lor li se datoreaza aceasta victorie la care eu,sincera sa fiu,nu am sperat, desi eram la curent cu actiunile lor.Bravo!

  3. De mult imi doream sa ii vad inchisi, dar la propriu, in spatele gratiilor. Este un prim pas. Sper sa continue actiunea pana la capat. Probabil coruptii de la noi vor face tot posibilul pentru continuarea activitatii.
    Nu se striga, se urla de ani de zile impotriva defrisarilor! Si noi ce facem? OUG-uri de urgenta noaptea pentru penali. Aici chiar era urgenta pentru un OUG care sa blocheze activitatea Schweighofer.

  4. vasile.chiper // 18 februarie 2017 at 1:02 // Răspunde

    sunteti siguri? ca eu am semnat petitia.DA DOAMNE>!

  5. Dar cum se face ca acesti viteji impotriva hotiei din Piata Victoriei , sorosisti, corporatisti si pokimeni, nu au demonstrat siimpotriva lui Iohannis cand acesta a facut lobi si a interzis legea ce limita furtul padurilor?
    Pentru ca acestia sunt romanii lui Iohannis, niste tradatori care pentru un pumn de malai in plus permit acestor hoti internationali sa praduiasca tara.

  6. Mda și sa vedem acuma dacă vor și plăti penal pentru dezastrul făcut.Binenteles ca domnul președinte nu va colabora.

  7. Au actionat strainii in locul romanilor in privinta acestui act! Bravo romani! Dormiti in continuare, va meritati soarta!

  8. Cum putea Traian sa obtina o terra vacuum cand muntii erau plini de codrii?… Pai, cum au putut si comunistii sa infranga Rezistenta din munti, adica ioc.

    Ei bine, astia, de data asta, au luat-o mai temeinic si au inceput cu codrul. De fapt au inceput cu toate deodata.

    He! Nici de data asta nu le iese, presimt.

  9. OK. Felicitări celor care au contribuit la un asemenea succes, dar lupta trebuie continuată cu hoția și cârdășia celor din țară, altfel nu o să vedem nicicând rezolvată problema defrișărilor necontrolate și ilegale !!

  10. Cumintei dragii mei. Au renutat ei. Sa nu credeti ca e vreo victorie a cuiva. Pur si simpul vor pleca. Ne mai uitam si noi in urma sau de jur imprejur???

  11. Nu este nici o victorie, mergeti prin tara, mergeti la Oradea si Arad si veti vedea mereu garnituri de tren si tiruri incarcate cu busteni ce trec granita. E praf in ochii romanilor pentru a le abate atentia de la defrisarile masive ce au inceput si in parcul national Retezat. Legile sunt facute pentru a fura padurile romanesti si nu se poate schimba asta decat prin schimbarea systemului tradator de tara si neam.

Lasă un răspuns la Clara Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii