Noutăți

Albinele funcționează ca niște creiere uriașe, unde fiecare individ este o celulă nervoasă

Noi cercetări sugerează că membrii individuali ai unui roi de albine se comportă, în mod surprinzător, ca niște neuroni într-un creier uman. Nu numai că acest lucru ne dovedește încă o dată faptul că aceste creaturi interacționează într-un mod remarcabil, ci ne poata oferi indicii și despre modul în care creierul nostru lucrează în luarea unor decizii.

O echipă de cercetători de la Universitatea din Sheffield din Marea Britanie a aplicat un model teoretic, utilizat în mod obișnuit pentru a studia psihologia umană, pe coloniilor de albine. Nu este neobișnuit ca oamenii de știință să verifice dacă animalele urmează regulile psihologice care guvernează creierul nostru.

De exemplu, în domeniul psihofizicii, o regulă numită legea lui Weber descrie o relație între dimensiunea unui stimul și creșterea semnificativă a amplorii acestuia. Funcționează astfel: imaginați-vă ridicarea unui măr, în comparație cu ridicarea a trei mere. Ați observa o diferență? Dar dacă cineva ar introduce câteva mere în plasa dvs. fără să știți, este puțin probabil să observați diferența de greutate. Această regulă generală despre stimul și percepție a fost observată și la animale, fie că vorbim de mamifere sau păsări.

Revenind la albine, pentru a observa modul în care un roi ia anumite decizii, cercetătorii au ales să investigheze albinele melifere (Apis mellifera) și modul în acestea caută un nou loc pentru construirea stupului. Mai exact, au analizat cât de repede coloniile au luat decizii după ce au inspectat diferite locuri. Luarea deciziilor în creierul uman implică acțiunile unor nervi unici care transmit valuri de semnale electrochimice. Printre albine, procesul de alegere a unui stup implică interacțiunile albinelor cercetașe care comunică descoperirile lor prin vibrații. Potrivit concluziilor studiului, albinele respectă aceleași legi generale din spatele luării deciziilor ca și în cazul creierului uman.

“Găsirea unor asemănări între comportamentul coloniilor de albine și neuronii cerebrali este utilă deoarece comportamentul albinelor care selectează un cuib este mai simplu de cercetat decât studierea neuronilor într-un creier care ia decizii”, a declarat Andreagiovanni Reina, autorul principal al cercetării.

sursa: https://www.sciencealert.com/bee-colony-decision-making-matches-human-brain-psychophysics-laws

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii