Cunoaste lumea

Noutăți

Academicianul Nicolae Breban: „Soros dă foarte mulţi bani la oameni care-şi pun problema, ca şi Lucian Boia, că poate Transilvania nu aparţine de poporul român”

  •  
  •  
  •  

brebanNicolae Alexandru Breban, scriitor, romancier, eseist, dramaturg, membru titular al Academiei Române, face declarații incendiare la adresa oamenilor lui Soroș, mulți dintre ei împinși în față de mass-media vândută din România, în așa fel încât lumea să îi perceapă drept primii și cei mai de soi intelectuali ai țării…

Într-un interviu acordat www.ziarulring.ro, Nicolae Breban spune lucruri deloc măgulitoare al adresa lui Patapievici și Liiceanu sau a lui Boia. Astfel, vorbind despre primii doi, Academicianul  ne spune că:

„Nu nu-i urăsc pe băieţii ăştia, care sunt mult sub nivelul meu.[…] La adresa lor am un dispreţ calm, nu atât pentru cărţile lor, asta îi priveşte, cât pentru faptul că înjură marile valori româneşti şi ideea de unitate şi identitate naţională. Pentru asta îi dispreţuiesc, cu un plus pentru Patapievici, care a îndrăznit să umple de noroi istoria naţională şi nimeni în cultură nu a reacţionat”

Vorbind despre primii ani de după lovitura de stat din 1989, el mai adaugă:

„Eu m-am întors de la Paris în 1990, iar în 25 de ani am publicat 27 de volume, în timp ce băieţii ăştia umblau după zeci de miliarde de la Soros şi de la Microsoft. Eu am cerut odată nişte bani de la Soros şi nici nu m-a băgat în seamă. Dar Soros dă foarte mulţi bani la oameni care-şi pun problema, ca şi Manolescu, ca şi Lucian Boia, că poate Transilvania nu aparţine de poporul român. Nu e interesant acest lucru? Păi, vedeţi ce stă la fund acolo? Băieţii ăştia au avut zeci de miliarde în mână, plus bugetul enorm pe care l-a avut Patapievici, ca să ne destabilizeze pe noi, ăştia care credem că naţiunea română este o naţiune puternică, mândră şi legitimă, creatoare de mari valori.”

Și când te gândești că astăzi, după ce rechinul internaționalist George Soroș și-a plasat tot felul de servitori prin funcțiile înalte ale statului, omul se pregătește să treacă la alt nivel și să aibă, după cum se vorbește pe multe dintre site-urile nesubordonate sistemului, un partid al lui în România, al lui Soros carevasăzică, în nou înființata Uniunea Salvați România (USR), condusă de Nicușor Dan, unul dintre cei care s-au dedulcit cu banii păpușarului…

Adrian Albu

 


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

6 Comments on Academicianul Nicolae Breban: „Soros dă foarte mulţi bani la oameni care-şi pun problema, ca şi Lucian Boia, că poate Transilvania nu aparţine de poporul român”

  1. Cata dreptate are domnul academician! Practic, aceste ONG-uri( adevarate WC-uri pline de plosnitze tradatoare) ale lui Soros actioneaza ca un sampon pt poporul roman. Un sampon de spalat pe creier!

  2. Si daca la o adica, toti nemernicii astia ar fi desfiintati, ong-urile astea trecute la categoria „subminarea statului roman” si interzise, ar urla ca a venit dictatura. Se mai intrebau unii cum de i-a luat Erdogan pe atatia deodata in colimator, pai si la noi tradatorii astia sunt deja cunoscuti.

  3. Mai are mult până crapă acest nenorocit?

  4. Dacă România nu se trezește odată, ne vom întreba, oare noi, unde ne-am născut?

  5. Marcu Victor-Ion // 28 august 2016 at 9:06 // Răspunde

    Hai să-l terminăm pe Soroş şi ungurii şi pe oamenii lui. Ce fac organele şi instituțiile statului?

  6. Vasile Tivadar // 28 august 2016 at 14:37 // Răspunde

    daca nu ar fi din lemn coada la secure, cat de greu ar fi taiata pădurea

Lasă un răspuns la assiris Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii