Cunoaste lumea

Noutăți

A învățat pe câmp, cu vitele la păscut, pentru a intra primul la Academia Forțelor Aeriene

  •  
  •  
  •  

Flavius Toargă a fost felicitat recent de reprezentanții Ministerului Apărării Naționale, după ce după ce s-au afișat rezultatele la admiterea la Academia Forțelor Aeriene ”Henri Coandă”din Brașov. Flavius a fost admis aici cu nota 10 la examen și media finală 9.99, adică cea mai mare de la secția de controlor trafic aerian a academiei.Este povestea lui Flavius Toargă, a cărei mamă nu se sfiește să spună că pentru a-și atinge visul, a învățat chiar pe când păștea vitele, pe câmp.

Flavius spune că nu se aștepta să obțină cea mai mare medie la admitere, iar pentru el cel mai important era să fie admis la secția la care și-a dorit.

”În mare parte am învățat singur, dar am primit și ajutor de la un domn profesor, m-a sprijinit. Sincer, nu ma așteptam să am cea ma mare notă, dar mă așteptam, oarecum să intru, pentru că m-am pregătit pe tot parcursul anului pentru admitere. Visul meu este să ajung un controlor foarte bun, să fiu printre cei mai buni. Este și o responsabilitate foarte mare, este vorba despre viața oamenilor, dar eu sper să fie bine și o să mă descurc, pentru că dacă îți dorești un lucru, cu siguranță vei fi bun.”, a spus Flavius Toargă pentru mhalert.ro.

Flavius provine dintr-o  familie simplă din Baia de Aramă, tatăl său este șofer, mama-casnică, iar despre meseria de controlor de trafic aerian a aflat de la televizor, din filme. A învățat cât a putut de bine, așa că în urmă cu 4 ani a plecat să studieze la Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia.

A terminat cursurile ca șef de promoție și apoi s-a înscris la examen la Academia Forţelor Aeriene “Henri Coandă” Braşov, secţia “controlor trafic aerian”.

”De fiecare dată când pleacă la școală, suferim ca părinți. Aici mergea cu vitele, cu cartea în mână. Îl trimiteam cu vitele, pe aici, pe aproape și își lua și cartea cu el”, a povestit cu lacrimi în ochi, mama lui Flavius, Maria Toader.

Sursa: Libertatea.ro


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

6 Comments on A învățat pe câmp, cu vitele la păscut, pentru a intra primul la Academia Forțelor Aeriene

  1. Bravo !Felicitari!
    Nici eu nu am facut niciun fel de „pregatire”.Am invatat singur si -la fel- am avut cativa profesori buni ce nu au facut rabat de la profesionalism si seriozitate-raritate astazi…in ziua de azi dai banutul la pregatire daca vrei „mai sus”.De aceea nu a fost nevoie sa fac pregatire suplimentara.Am trecut cu bine de admiteri ,nu neaparat in capul listei ,dar am reusit.
    Imi amintesc ca pazeam un tap naravas sa pasca pe langa gardul casei bunicii (un gard natural din visini,macesi,corcodusi,catina si tot felul de buruieni ) si citeam „Dan capitan de plai”…parca.Aveam 11-12 ani.Ei acu’ fac inginerie mecanica si-mi si place.
    E important sa vrei ,tre’ sa si poti, iar daca vrei si mai si poti ,trebuie sa faci si sacrificii.
    Succes in continuare!

  2. V-as ruga sa nu publicati comentariul cu adresa e-mail

  3. !!!!!CAM-PI-ON!!!!!

  4. Felicitări! Datorită acestor tineri avem speranța că această țară va mai avea un viitor

  5. Felicit acesti copii pt stradania si ambitia lor de a razbi in viata , as vrea sa nu se induca pt (pro.time) ca doar atunci reusesti daca ai pazit vitele sau capre naravase ! Din pacate criteriile de promovare sunt mult mai murdare si inascensibile acestei sarmane categorii
    (cu f.f.f. mici exceptii , care nu confirma din pacate, regula)

Lasă un răspuns la Aschiuta Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii