Noutăți

60 de ani de la apariția Cărții Recordurilor Mondiale Guinness

La 27 august 1955 a apărut primul exemplar al Cărții Recordurilor Mondiale Guinness, cunoscută în prezent sub denumirea oficială de ”Guinness World Records”. Până în anul 1998, publicația s-a numit ”The Guinness Book of Records”.

Cartea este o colecție a recordurilor, din toate domeniile, de la cele sportive și până la cele mai bizare, cum ar fi: cel mai mic pahar cu vin din lume (de 20.000 de ori mai mic decât un pahar obișnuit de vin) sau cel mai mare copil născut vreodată (10,8 kg).

2015-bookpileCartea este acum publicată în luna octombrie a fiecărui an, tocmai pentru a coincide cu vânzările dinaintea Crăciunului. Recordurile prezentate în carte sunt verificate îndeaproape pentru a se asigura că sunt valide și compatibile cu tematica publicației. Din acest motiv, Cartea Recordurilor Mondiale Guinness este văzută ca fiind cea mai credibilă publicație de acest gen. Edițiile diverse ale cărții nu sunt ediții complete ale tuturor recordurilor mondiale. În fiecare an se publică o nouă ediție care se axează mai ales pe recordurile înregistrate în ultimul an.

photo.jpg

În urma popularității Cărții Recordurilor Mondiale Guinness, au fost înființate și câteva muzee dedicate recordurilor menționate în publicația Guinness. Astfel, în 1976, a fost deschis muzeul Guinness Book of World Records în interiorul Empire State Building. Printre exponate se numărau statuia în mărime naturală a celui mai înalt om din istorie, Robert Waldow, o radiografie a unui ”înghițitor de săbii” și pălăria lui Roy Sullivan, o victimă repetată a fulgerelor. Muzeul a fost închis în 1995, însă astfel de instituții există sau au existat în orașe precum Tokyo, San Antonio sau Copenhaga.

gwr-slider-logosursa: agerpres, Guinness World Records


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*